CREDINȚA NOASTRĂ
Credem în Domnul Isus Cristos și Îl iubim. Credința noastră și convingerile noastre sunt întemeiate în Sfânta Scriptură, care este Cuvântul lui Dumnezeu.
Susţinând Biblia ca revelație divină completă şi unică, credem cu tărie faptul că Dumnezeu este în mod etern unul singur și de asemenea în mod etern Tatăl, Fiul și Duhul, cei trei fiind distincți, dar nu separați.
Susţinem că Cristos este atât Dumnezeul complet, cât și omul perfect. Fără a-Şi abandona divinitatea, El a fost conceput în uterul unei fecioare umane, a trăit o viață umană autentică pe pământ și a murit de o moarte înlocuitoare și atotinclusivă pe cruce. După trei zile El a înviat trupeşte și S-a înălțat la ceruri. Acum El este în glorie, pe deplin Dumnezeu, dar încă pe deplin om. Privim spre revenirea Sa iminentă cu împărăția lui Dumnezeu prin care El va domni peste pământ în mileniu și în eternitate.
Mărturisim faptul că al treilea din Trinitate, Duhul, este în mod egal Dumnezeu. Tot ceea ce este și are Tatăl, este exprimat în Fiul, iar tot ceea ce este și are Fiul, este făcut real ca Duhul.
De asemenea, credem că omenirea are nevoie de mântuirea lui Dumnezeu. Deși noi eram absolut incapabili să împlinim cerințele grele ale dreptății, sfințeniei și gloriei lui Dumnezeu, Cristos a îndeplinit toate exigenţele prin moartea Sa de pe cruce. Datorită morții lui Cristos, Dumnezeu ne-a iertat de păcatele noastre, ne-a justificat făcându-L pe Cristos dreptatea noastră și ne-a împăcat cu Sine Însuşi. Pe baza răscumpărării lui Cristos, Dumnezeu îi regenerează pe cei răscumpărați cu Duhul Său pentru a-Şi finaliza mântuirea, astfel încât ei să poată deveni copiii Săi. Acum, posedând viața și natura lui Dumnezeu, credinciosul se bucură de o mântuire zilnică în Trupul Său în această epocă și de mântuirea eternă în epoca viitoare și în eternitate.
În eternitate, noi vom locui împreună cu Dumnezeu în Noul Ierusalim, finalizarea mântuirii de către Dumnezeu a aleșilor Săi.